Arhivă | 7 noiembrie 2014

Hopeless. Fara speranta – Colleen Hoover (recenzie)

hopeless-fara-speranta_1_fullsize

Titlu in engleza: Hopeless

Numar pagini: 368 pagini

Editura: Epica

Traducere: Adrian Deliu

 

DESCRIERE

#1 NEW YORK TIMES BESTSELLER

Indragita autoare de bestselleruri  Colleen Hoover istoriseste, la aceasta prima intalnire cu publicul din Romania, fascinanta poveste a doi tineri cu un trecut tulburator, care pornesc intr-o pasionanta si palpitanta calatorie pentru descoperirea sensurilor vietii, iubirii, increderii si, mai presus de orice, a puterii vindecatoare pe care numai adevarul o poate avea.
Sky, eleva in ultimul an de liceu, il cunoaşte pe Dean Holder, un tip cu o reputatie indoielnica, rivalizand cu a ei insasi. Inca de la prima lor întalnire, acesta o îngrozeşte şi, în același timp, o captiveaza. Ceva inexplicabil legat de el îi declanseaza amintiri din adancurile trecutului ei tulbure, dintr-o perioada aproape stearsa din memoria ei. Desi Sky e hotarata sa se tina la distanţa de el, insistentele lui neabatute si zambetul enigmatic ii doboara barierele protectoare, iar legatura dintre ei creste in intensitate. Insa misteriosul Holder ascunde, la randul lui, destule secrete, iar de indata ce acestea sunt dezvaluite, Sky cunoaste o transformare ireversibila, iar capacitatea ei de a avea incredere in semeni poate deveni o pierdere colaterala provocata de adevar.

Numai infruntand cu mult curaj dezvaluirile crude, Sky si Holder pot spera sa-si vindece ranile sufletesti si sa gaseasca o cale de a trai si de a iubi pe deplin. Fara speranța este un roman care va va taia respiratia, captivandu-va si amintindu-va de prima voastra iubire.

 

RECENZIE

Hopeless. Fara speranta este genul de carte care m-a dat peste cap. Este genul  de carte care te face sa te gandesti mai bine la viata ta, o carte frumoasa, motivanta, o carte ce nu-ti permite  sa o lasi din mana pana nu o termini! Cartile lui Colleen Hoover sunt captivante, te acapareaza si te introduc in poveste fara sa-ti dai seama.

Prologul a fost suficient pentru a ma determina sa continui sa citesc. Te pozitioneaza fix in mijlocul actiunii si te face sa-ti doresti sa citesti in continuare pentru a vedea ce se intampla. Cand Sky il intalneste pe Holder, viata ei se schimba, el fiind primul baiat care ii face inima sa se trezeasca la viata, primul baiat care o face sa simta ca traieste cu adevarat.

Totul la el, incepand cu parul ciufulit, inchis la culoare, continuand cu ochii de un albastru pur si cu… gropitele alea si pana la bratele vanjoase pe care-mi vine sa le pipai. (…) Totul la el imi face plamanii sa dea rateuri si inima s-o ia goana. Am senzatia ca, daca  mi-ar zambi asa cum incearca Grayson sa-mi zambeasca, mi-ar cadea chilotii in timp record.

Dean Holder este absolut fantastic, genul de baiat care iti fura mintile cu privirea lui de baiat rau, gropite ce-ti vine sa le lingi (asa considera Sky nu eu), cu o voce profunda si poruncitoare.

Am vazut un tip la magazin, dupa scoala, si naiba sa ma ia, Six. Era superb. Infricosator dar superb. (….) Cum l-am vazut, parca m-am topit toata si m-am prelins pe jos. Era…uau.

Holder este un personaj contradictor, cu o reputatie de baiat rau, dar foarte protector cu Sky, cu un temperament vulcanic si neinteles, lucru ce m-a determinat sa incerc sa aflu mai multe despre el. Si cu cat aflam mai multe, cu atat misterul se adancea. Mi-a placut foarte mult chimia dintre ei si modul in care s-au apropiat incetul cu incetul unul de celalalt. Dialogurile dintre ei sunt geniale, pline de umor, ironie dar si iubire. Relatia dintre ei este de la inceput foarte pasionala si intensa, chiar daca nu se saruta de la bun inceput.

Mi-a placut povestea pentru ca trateaza un subiect serios si de actualitate, iar scenele serioase au insertate si momente haioase pentru a decongestiona putin intensitatea acestora. Cred ca este prima carte care m-a facut sa plang. RECUNOSC!!! Relatia dintre Sky si Karen este atat de frumos prezentata, incat te face sa-ti doresti ca toate relatiile dintre fiice si mame sa fie la fel, iar discutia finala dintre cele doua te face fara sa vrei sa plangi, atunci cand afli prin ce au trecut amandoua si sacrificiul facut de Karen.

Cateodata, trebuie sa alegi dintr-o serie de variante nepotrivite, fara sa ai vreuna potrivita. Trebuie doar s-o alegi, dintre variantele nepotrivite, pe cea care ti se pare cel mai putin nepotrivita.

Am fost intr-o continua sincronizare cu emotiile si trairile lui Sky, de parca eu as fi in pielea ei. Prin ochii ei, m-am indragostit de Holder, i-am simtit durerea si confuzia, dar si inima ei vindecandu-se. Sky este o eroina curajoasa, puternica, genul de eroina pe care o admiri si ai vrea sa o cunosti in realitate.

Hopeless. Fara speranta este cartea cu cel mai puternic, frumos si intens prim sarut, fara a se saruta. Daca sunteti curiosi va invit sa achizitionati cartea lui Colleen Hoover pentru a trai cu adevarat.

Trebuie sa recunosc ca nu ma asteptam ca povestea sa fie asa cum este, (stiu v-am pus in ceata, dar trebuie sa cititi penrtu a afla) aici facand referire la relatia dintre Sky si Karen, desi am banuit relatia dintre Sky si tatal ei (daca poate fi numit asa). Povestea cuprinde atatea secrete in ansamblul ei, incat nu realizezi de la inceput despre ce este vorba, pentru ca la final toate sa explodeze intr-o avalansa de sentimente ce te fac sa stai cu inima stransa.

Este o poveste simpla dar frumoasa despre iubire si supravietuire, despre speranta si vindecare, despre viata si moarte, despre cum poti face fata unei tragedii si cum poti  gasi in tine iertarea si pacea, despre cum poti fi puternic. Este o poveste despre cum poti fi victima, dar totodata poti fi si un supravietuitor.

Este o carte ce merita a fi ecranizata!!!!

14b9be68c1d8628eae10a18a6270589e                                                     books-quotes-3                                                  688486

             images                images (1)                                                   140wUJq