Călătoarea de Diana Gabaldon. Povestea extraordinară a femeii care trebuie să aleagă între doi bărbaţi din două lumi diferite. Fidelitate sau dorinţă?

Primul roman din seria „Outlander”, care a inspirat celebrul serial de televiziune, a apărut la Editura Nemira, în colecţia Nautilus Fantasy. „Călătoarea”, scris de Diana Gabaldon, este o poveste fascinantă cu mistere, călătorii în timp, iubire, sex şi multe aventuri.

diana-gabaldon---calatoarea-l-1024px_1

Anul 1945. Claire Randall, fostă soră medicală, se întoarce din război şi pleacă cu soţul într-o a doua lună de miere. Dar o stâncă magică descoperită într-un loc misterios o transformă într-o călătoare în timp, care se trezeşte brusc într-o Scoţie măcinată de luptă, în Anul Domnului. 1743. Azvârlită într-un alt secol de forţe pe care nu le înţelege, protagonista trebuie să înfrunte conspiraţii şi primejdii care îi ameninţă viaţa. Şi îi pun la încercare inima. Destinul i-l scoate în cale pe tânărul războinic James Frazer şi Claire trebuie să aleagă între fidelitate şi dorinţă, între doi bărbaţi, între două vieţi. „Seria Outlander s-a născut cumva din întâmplare”, mărturiseşte scriitoarea Diana Gabaldon, născută în Arizona, pe 11 ianuarie 1952. Diana Gabaldon n-a bănuit nicio clipă atunci când s-a apucat să scrie la primul ei roman, „Călătoarea”, apărut acum în România, la Editura Nemira, în traducerea Mariei Drăguţ, că va avea un asemenea succes internaţional. Până în 1991 când a debutat cu acest roman, Diana Gabaldon a fost profesor universitar. Are un doctorat în ecologie şi a studiat zoologia la Northern Arizona University şi biologia marină la University of California, San Diego. După publicarea primului ei volum s-a dedicat în întregime literaturii. Şi n-a fost în zadar. Romanul a fost premiat şi a făcut furori în toată lumea, mai ales după 2014, când a fost ecranizat pentru serialul de televiziune produs de Starz. Fiecare episod din primul sezon a fost urmărit de peste 2 milioane de telespectatori, iar seria a fost publicată în 26 de ţări. Aşadar, „din întâmplare”, povesteşte scriitoarea:

S-a născut din întâmplare atunci când m-am hotărât să scriu un roman ca să-mi fac mâna. Întâi, ca să învăţ de ce ai nevoie ca să scrii un roman şi apoi, ca să-mi dau seama dacă vreau cu adevărat să fac asta. Şi le-am făcut pe amândouă…”, spune ea. Urmează întrebări cu sine: „Cum numeşti cărţile pe care nimeni nu le poate descrie, dar pe care toată lumea le savurează?” Şi răspunsul e simplu: „În esenţă, aceste romane sunt un fel de ficţiune istorică, mare şi grasă, à la James Clavell şi James Michener. Şi oricum, dat fiind faptul că am scris prima carte ca să învăţ cum se face şi n-am avut intenţia s-o arăt nimănui şi, prin urmare, n-am simţit nevoia să mă cenzurez în niciun fel, în ea există de toate: istorie, război, medicină, sex, violenţă, spiritualitate, onoare, trădare, răzbunare, speranţă şi disperare, relaţii, construirea şi distrugerea familiilor şi a societăţii, călătorii în timp, ambiguitate morală, săbii, ierburi, cai, jocuri de noroc (cu cărţi, zaruri şi vieţi), călătorii ale trupului şi ale sufletului… Adică toate acele chestii care se folosesc de obicei în literatură…

Povestea captivantă care „evocă impresionant ţinutul şi legendele Scoţiei”, aşa cum scrie Publishers Weekly şi în care romantismul şi erotismul se împletesc cu aventurile dincolo de timp, a cucerit imediat publicul şi au urmat încă şapte romane în aceeaşi serie, toate bestselleruri  New York Times: „Dragonfly in Amber”, „Voyager”,  „Drums of Autumn”, „The Fiery Cross”, „A Breath of Snow and Ashes”,  „An Echo in the Bone”, „Written in My Own Heart’s Blood”.

outlander_poster

 

„Frank a venit prin spatele meu în timp ce stăteam în fotoliul din salon în acea seară cu o carte voluminoasă deschisă în poală.

– Ce faci aici? a întrebat el, cu mâinile odihnindu-se uşor pe umerii mei.

– Caut o plantă, am răspuns, strecurând un deget printre file pentru a şti unde rămăsesem. Cea pe care am văzut-o în cercul de piatră. Vezi…, am deschis repede cartea, poate fi campanulacee, sau gentianacee, polemoniacee, boraginacee, care sunt, cel mai probabil, variaţiuni de Numă- uita, dar poate fi şi o variantă a acesteia, Anemone patens.

Am întins degetul spre o ilustraţie colorată a unui dediţel. – Nu cred că era genţiană de vreun fel, petalele nu erau perfect rotunde, dar…

– Nu cred că era genţiană de vreun fel, petalele nu erau perfect rotunde, dar…

– Păi, de ce nu te duci până acolo să o culegi? a sugerat el. Domnul Crook ţi-ar putea împrumuta rabla lui sau… nu, am o idee mai bună. Ia maşina doamnei Baird, e mai sigură. De la şosea până la baza dealului e distanţă mică.

– Şi pe urmă urcuşul de aproape o mie de metri, am spus. De ce eşti atât de interesat de floarea aceea?

M-am întors ridicându-mi privirea spre el. Lustra din salon îi contura capul cu o linie subţire aurie, precum gravura medievală a unui sfânt.

– Nu planta mă interesează. Dar dacă tot urci până acolo, aş vrea să arunci o privire în afara cercului de pietre.

– Aşa, am răspuns amabilă. Să văd ce?

– Urme de foc, a spus el. În toate documentele pe care le-am putut citi despre Beltane, focul e întotdeauna menţionat în ritualuri. Cu toate acestea, femeile pe care le-am văzut azi-dimineaţă nu au aprins focul. Poate că au aprins focul de Beltane cu o noapte înainte şi s-au întors a doua zi dimineaţă pentru dans. Deşi documentele susţin că cirezile de vaci aprind focul. În interiorul cercului nu era nicio urmă de foc, a adăugat el. Însă noi am plecat înainte să îmi treacă prin minte să verific în exteriorul lui.

– Prea bine, am spus şi am căscat.

Două dimineţi începute devreme începeau să se facă simţite. Am închis cartea şi m-am ridicat.

– Cu condiţia să nu fiu nevoită să mă trezesc înainte de nouă.

De fapt era aproape unsprezece când am ajuns la cercul de pietre. Ploua mărunt şi eram udă până la piele, căci nu mă gândisem să iau o pelerină. Am inspectat în grabă zona din afara cercului, dar, dacă fusese vreodată un foc acolo, cineva se străduise să şteargă orice urmă.

Planta a fost uşor de găsit. Era acolo unde îmi aminteam, la baza celui mai înalt dintre blocurile de piatră. Am luat câteva exemplare şi le-am pus în batistă pentru moment, cu intenţia să le aşez cum trebuie atunci când aveam să ajung înapoi la maşina mică a doamnei Baird, unde îmi lăsasem ierbarele grele.

Cel mai înalt dintre megaliţii din cerc era o piatră crăpată, cu o despicătură verticală care despărţea cele două blocuri masive. În mod straniu, cele două jumătăţi fuseseră despărţite din motive necunoscute. Deşi era clar că suprafeţele se potriveau, între ele se căsca un gol de şaizeci sau nouăzeci de centimetri. De undeva din apropiere se auzea un zbârnâit înfundat. Am crezut că ar putea fi un stup de albine cuibărit în vreo crevasă şi am pus mâna pe piatră pentru a mă apleca în despicătură.

Piatra a scos un ţipăt asurzitor.

M-am tras îndărăt cât de repede am putut, mişcându-mă atât de iute, încât m-am împiedicat de iarba scurtă şi am căzut cu o bufnitură. Am măsurat piatra cu privirea, în timp ce broboane de transpiraţie îmi acopereau fruntea. Nu mai auzisem un asemenea sunet niciodată la vreo fiinţă vie. Îmi este imposibil să îl descriu. Aş putea doar spune că este soiul de ţipăt pe care l-ai putea aştepta din partea unei pietre. A fost oribil. Celelalte pietre au început şi ele să ţipe. Era un zgomot de luptă şi urlete de bărbaţi agonizând şi nechezat de cai zdrobiţi.

Am dat violent din cap sperând că sunetul va înceta, însă ţipătul a continuat. M-am ridicat şi m-am îndreptat împiedicat spre marginea cercului. Sunetele mă împresurau, făcându-mi capul să se învârtă şi dinţii să mă doară. Privirea a început să mi se tulbure. Nu ştiu acum dacă m-am îndreptat intenţionat spre despicătura din piatra mare sau dacă a fost ceva accidental, o bâjbâială oarbă prin ceaţa zgomotului.

Odată, călătorind în timpul nopţii, am adormit pe bancheta de lângă şofer într-o maşină care mergea, legănată de zumzetul motorului şi de mişcare, într-o iluzie a unei imponderabilităţi senine. Şoferul a intrat prea repede pe un pod şi a pierdut controlul volanului, iar eu m-am trezit din visul plutitor direct în lumina orbitoare a farurilor şi cu senzaţia ameţitoare că mă prăbuşeam cu mare viteză. Acea tranziţie abruptă este cea mai aproape de senzaţia pe care am trăit-o, însă este departe de adevăr. Pot doar spune că în acel moment câmpul vizual mi s-a contractat într-un singur punct întunecat, apoi a dispărut cu totul, lăsând în urmă nu beznă, ci un vid luminos. Pot spune că mă simţeam de parcă mă învârteam sau că eram trasă afară din mine însămi. Toate aceste impresii sunt adevărate, însă niciuna dintre ele nu redă senzaţia pe care am trăit-o de dislocare completă, ca şi cum aş fi fost izbită cu putere de ceva ce nu era acolo. Adevărul este că nimic nu s-a mişcat, nu s-a schimbat şi nimic nu părea să se fi petrecut, dar cu toate acestea am trăit un sentiment de teroare fundamentală atât de puternic, încât mi-am pierdut orice noţiune despre cine, sau ce, sau unde mă aflu. Eram în inima haosului şi nu aveam nicio putere mentală sau fizică să mă apăr împotriva lui.

Nu pot spune că mi-am pierdut cu adevărat cunoştinţa, însă cu siguranţă nu am mai ştiut de mine o vreme. M-am „trezit“, dacă pot spune aşa, când m-am împiedicat de o piatră aproape de poalele dealului. Pe ultima porţiune a coborâşului mai mult am alunecat şi m-am oprit într-o tufă mare de iarbă de la baza dealului. Mă simţeam slăbită şi ameţită. M-am târât spre un pâlc de puieţi de stejar şi m-am rezemat de unul dintre ei pentru a mă ridica în picioare. De undeva din apropiere se auzea o amestecătură confuză de ţipete, care mi-a amintit de sunetele pe care le auzisem şi le simţisem în cercul de piatră. Cu toate acestea, tonul de violenţă neomenească dispăruse: acesta era sunetul natural al unui conflict omenesc şi m-am întors spre el.” Fragment din romanul „Călătoarea”, seria Outlander, copyright Editura Nemira

Cartea poate fi achizitionata de pe site-ul Editurii Nemira.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s