Arhive

August și iubirea! Nou în bibliotecă!

Luna august a fost pentru mine o lună a cărților și a iubirii. Soțul meu m-a răsfățat din prima zi a lunii și până azi, 31 august cu o mulțime de cărți. S-a gândit că cel mai frumos cadou cu ocazia împlinirii a doi ani de căsnicie ar fi să-mi cumpere toată luna cărți. Și s-a ținut de promisiune!

20150831_132222

Biblioteca mea a mai crescut și datorită concursului puzzle organizat pe pagina de facebook a Editurii All unde am câștigat 7 cărți minunate pe care abia aștept să le citesc! De la aceasta am primit Jane Austen merge la Hollywood (recenzia aici) de Abby McDonald, o carte de rețete vegetariene, Cinci plimbări prin cartier de Goncalo M. Tavares, Pisicile razboinice de Erin Hunter, Kon-Tiki de Thor Heyerdahl și Pixi în Elveția. Abia aștept să am copii să le citesc aceste povești extraordinare!

20150831_132354

Librăria online Elefant, cât și Libris au avut reduceri atractive luna aceasta așa că am reușit să-mi completez anumite colecții.

20150831_132540

Anul trecut am rămas în urmă cu cărțile de la Editura Epica așa că încetul cu încetul îmi revin, iar numărul acestora crește de la lună la lună. Numai luna aceasta mi-am cumpărat cinci cărți, ultima dintre ele, Marea călătorie a lui Amy și Roger, fiind achiziționată azi datorită multiplelor recenzii frumoase pe care le-am citit. E usor sa ma ranesti de Tammara Webber (recenzia aici) am cumpărat-o pentru a afla și varianta lui Lucas și pentru a-mi completa seria. Același scop am avut și cu Te doresc de Jennifer L. Armentrout (recenzia aici). Hopeless. Fără speranță de Colleen Hoover (recenzia aici) este o carte pe care mi-o doresc să o am în casă, alături de celelalte cărți ale ei.

20150831_132625

Același scop am avut și atunci când am cumpărat Pur și simplu sexy de Linda Francis Lee, completarea seriei Sexy.

20150831_132436

Suflete pereche de Cecilia Ahern am dorit să o cumpăr imediat ce am văzut filmul. Din păcate în librăriile online sau în cele fizice nu se mai găsea așa că gasit-o, din întâmplare, pe un grup pe facebook. Sunt așa de bucuroasă că am putut să mi-o cumpăr! Filmul mi-a plăcut la nebunie, dar nu se compară cu cartea!!

20150831_132420

Fascinația de Sylvia Day mi-am cumpărat-o pentru că nu puteam să pierd ultima carte scoasă de aceasta pentru completarea seriei Crossfire. Sper să fie penultima carte a seriei și să nu ne mai țină mult în suspans.

20150831_132507

20150831_132448

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pe acestea două le-am cumpărat pentru că au îndeplinit două criterii importante pentru mine atunci când aleg o carte: copertă și poveste interesantă! Și am avut dreptate!

20150831_132559

Cu Ziarul Libertatea am cumpărat și aceste două cărți de la Cărți Romantice (Lira), mi-a plăcut foarte povestea ce se ascunde în spatele cărții Steaua Ascunsă și m-a surprins Evadarea. Până acum au fost doar răsfoite, urmează să le acord mai multă importanță.

20150831_132458

Opal de Jennifer L. Armentrout încheie seria cărților achiziționate sau primit în luna august. Abia aștept să apară și celelalte două volume ale seriei Lux, am observat că cei de la Leda se mișcă foarte repede, așa că poate până la sfârșitul anului vom avea în librării și cel de-al patrulea volum. Pe această cale doresc să-i mulțumesc prietenei mele, Cristina, pentru cartea oferită, Opal!

Vă mulțumesc și vă urez un început de săptămână minunat!

Anunțuri

Opal (Seria Lux) de Jennifer L. Armentrout, în curând la Editura Leda!

Editura Leda ne pregătește a treia carte din Seria Lux de Jennifer L. Armentrout!

11144948_440461939447647_937670927212052756_o

Descriere

No one is like Daemon Black.When he set out to prove his feelings for me, he wasn’t fooling around. Doubting him isn’t something I’ll do again, and now that we’ve made it through the rough patches, well… There’s a lot of spontaneous combustion going on.

But even he can’t protect his family from the danger of trying to free those they love.

After everything, I’m no longer the same Katy. I’m different… And I’m not sure what that will mean in the end. When each step we take in discovering the truth puts us in the path of the secret organization responsible for torturing and testing hybrids, the more I realize there is no end to what I’m capable. The death of someone close still lingers, help comes from the most unlikely source, and friends will become the deadliest of enemies, but we won’t turn back. Even if the outcome will shatter our worlds forever.

Together we’re stronger… and they know it.

Seria Lux (primele două volume)

 

Obsidian_cover onix-lux-vol-2_1_produs

O CĂLĂTORIE CAPTIVANTĂ DE LA PRIMA PÂNĂ LA ULTIMA PAGINĂ.

Începuturile sunt întotdeauna dificile.

Când ne-am mutat în Virginia de Vest, chiar înaintea ultimului meu an de liceu, mă resemnasem să am de-a face cu accente ciudate, acces intermitent la internet şi teribil de multăplictiseală… până când am dat cu ochii de vecinul meu sexy, înalt şi cu ochii de un verde straniu. Lucrurile păreau deja să meargă mai bine.

Şi pe urmă a deschis gura.

Daemon este enervant. Arogant. Îmi vine să-l omor. Nu ne în ţelegem deloc. Absolut deloc. Dar când un străin mă atacă şi Daemon efectiv face timpul să încremenească doar cu o simplă mişcare a mâinii, ei bine, ceva… neaşteptat se întâmplă.

Vecinul meu extraterestru sexy a lăsat o urmă pe mine.

Da, aţi auzit bine. Extraterestru. Se pare că Daemon şi sora lui Dee au o galaxie de inamici care vor să le fure abilităţile, iar atingerea lui Daemon mă face să strălucesc asemenea luminilor din Las Vegas.

Singurul fel în care pot rămâne în viaţă în toată povestea asta este să stau cât mai aproape de Daemon, până când amprenta vrăjii extraterestre dispare de pe mine.

Asta dacă nu-l omor mai întâi.

Despre autoare

Author-photoJennifer L. Armentrout lives in West Virginia. All the rumors you’ve heard about her state aren’t true. Well, mostly. When she’s not hard at work writing, she spends her time reading, working out, watching zombie movies, and pretending to write. She shares her home with her husband, his K-9 partner named Diesel, and her hyper Jack Russell Terrier, Loki. She writes Adult and Young Adult Urban Fantasy and Romance. She can be found „brainstorming” on Twitter or stalking Goodreads while fighting her never-ending addiction to caffeine.

Litera lanseaza colectia Clasici moderni

Joi, 27 noiembrie, Editura Litera lansează colecția Clasici moderni, împreună cu ziarul Libertatea. Primele patru volume ale colecției,  Prea multă fericire de Alice Munro, Maestrul și Margareta de Mihail Bulgakov, Portretul lui Dorian Grey de Oscar Wilde și Olive Kitteridge de Elizabeth Shouth, vor apărea săptămânal la toate chioșcurile de ziare, la prețul de 11,99 lei.
Colecția Clasici moderni adună laolaltă scriitori moderni ale căror opere au devenit deja repere clasice, dar și autori contemporani a căror valoare literară le prefigurează statutul de „clasici.“  Cele mai importante, mai provocatoare, mai emoționante, mai revoluționare opere din ultimii 125 de ani – cărți care vor continua să fie citite de la o generație la alta.

clasici romani

Prea multă fericire de Alice Munro, câștigătoarea Premiului Nobel pentru Literatură în 2013, este prima carte din colecție. Cu o voce narativă unică, Alice Munro se strecoară în labirintul întunecos al sufletului uman, dezvăluind secrete şi încordări interioare indescifrabile din exterior. Eroii celor zece povestiri îndură pierderi, şocuri, dezamăgiri, revelaţii neplăcute despre propriul caracter şi totuşi merg mai departe, pentru că acesta este sensul vieţii. Undeva, prin întunericul în care înaintează, ei simt strălucirea intensă a fericirii, fie că este vorba despre fericirea trecută, despre cea care ar fi putut fi sau despre cea care îi aşteaptă.

Despre capodopera lui Mihail Bulgakov, a doua carte din colecție, Serghei Ermolinski afirma: „Diabolică păpuşă rusească, cu numeroase faţete care se îmbină perfect, Maestrul şi Margareta nu încetează să-i sfideze şi să-i încânte pe critici. […] Scoateţi primul capac al păpuşii şi vă veţi trezi cu 2 000 de ani în urmă, din Moscova la Ierusalim.“

Portretul lui Dorian Grey de Oscar Wilde este cea de-a treia carte din colecție. „Firește, o mare operă de artă răspunde multor întrebări, dar ridică în mod inevitabil tot atât de multe. De aceea [Portretul lui Dorian Gray] rămâne o operă clasică, o carte la care se întoarce fiecare generaţie.“ Washington Post

Olive Kitteridge de Elisabeth Strout este o carte despre pierdere, despre neputinţa de a stabili sau a reînnoda legăturile sufleteşti cu cei apropiaţi, dar şi despre speranţă şi reînnoire. Ceea ce înseninează existenţa dureros de confuză, uneori lipsită de sens a personajelor sunt clipele fugare în care aceştia înţeleg că viaţa vibrează totuşi de frumuseţe şi că  merită a fi trăită. Cartea a obţinut Premiul Pulitzer pentru ficţiune în 2009.

 

Sursa: www.stiri.telem.ro