Arhive

Apariții viitoare la Editura All!

tn1_rsz_evanghelia_dupa_lucifer-c1

EVANGHELIA DUPĂ LUCIFER

de Tom Egeland

Autorul bestsellerurilor internaționale

CAPĂTUL CERCULUI și PAZNICII LEGĂMÂNTULUI

În 1970, Silvana, fiica lui Giovanni Nobile, profesor de teologie la Vatican, este răpită din ordinul unei secte religioase și încuiată într-un sicriu. Dacă Nobile nu le predă un pergament vechi de mii de ani, numit Manuscrisul lui Lucifer, răpitorii amenință că o vor lăsa pe Silvana în coșciug până la moarte. Patruzeci de ani mai târziu, arheologul Bjørn Beltø descoperă ceea ce pare să fie un fragment din misteriosul manuscris și se trezește din nou ținta unor atacuri inexplicabile. Singura cale de a scăpa de urmăritori este să dezlege taina manuscrisului și să aducă la lumină un secret uluitor, păzit cu strășnicie de mai bine de patru milenii.

„Scriu cărțile pe care mi-ar plăcea să le citesc – cărți care mă intrigă, mă entuziasmează, mă provoacă, mă învață lucruri noi, dar și cărți care mă sperie…“

Tom Egeland

„Manuscrisele străvechi, miturile din jurul lor și impactul pe care l-au avut asupra omenirii ar părea de interes numai pentru erudiți, dar în mâinile lui Egeland iau foc ca praful de pușcă.“

Dagsavisen

„Romanul creează suspans nu numai la suprafața evenimentelor, ci și în adâncime, prin viziunea tulburătoare pe care o propune asupra îngerilor, a demonilor, a lui Dumnezeu și a Satanei.“ – Aftenposten

DING VISEAZĂ

de Yan Lianke

tn1_rsz_ding_viseaza-c1

 

Inspirat de scandalul epidemiei de SIDA care a decimat provincia Henan în anii ’90, romanul lui Yan Lianke spune povestea ignorantului sătuc Ding, care își plătește scump patima de înavuțire. Netulburat nici măcar de moartea propriului fiu, Ding Hui face avere cumpărând sânge de la săteni și transmițându-le necruțătorul virus. Ca să spele păcatele familiei, bunicul Ding înființează un cămin pentru bolnavi, dar idilica societate care se înjgheabă aici cade în curând pradă lăcomiei, vanității și rivalităților meschine. Între timp, Ding Hui își continuă cinic afacerile, vânzând sicrie la suprapreț și aranjând căsătorii între morți. Irizată de subtilul umor negru care l-a făcut celebru pe Yan Lianke, povestea sătucului Ding arată cum bizarele idealuri comuniste ascund adeseori sub masca lor patimile celui mai sălbatic capitalism.

„Yan Lianke este neegalat în talentul cu care își scrie romanele de critică socială, deopotrivă sumbre și pline de umor.“ – Le Monde diplomatique

„Unul dintre cele mai controversate genii satirice ale Chinei de astăzi.“ – Chicago Tribune

 

 

tn1_rsz_clocotul_sangelui-c1CLOCOTUL SÂNGELUI

de Irène Némirovsky

Într-un cătun din centrul Franței, la începutul anilor 1930, Silvio, un bărbat în vârstă, singuratic, contemplă comedia umană a vieții de la țară și își amintește de întâmplările tragice și de pasiunile care de-a lungul anilor au tulburat cursul lin al traiului oamenilor din partea locului.

Aflăm astfel povestea soților François și Hélène Érard – prima lor întâlnire, căsătoria lui Hélène cu un bărbat bogat și mult mai în vârstă decât ea, văduvia și reîntâlnirea cu François. Când fiica lor, Colette, se căsătorește cu Jean Dorin, calea unei fericiri tihnite pare să li se aștearnă tuturor în față. Dar, câteva luni mai târziu, o întâmplare nefericită distruge falsa liniște a acestui mediu provincial. Unul după altul, secretele întunecate care îi unesc pe protagoniștii acestei istorii vor ieși la lumină, până la o ultimă și tulburătoare revelație…

Anunțuri

În curând la Editura All! Anul în care te-am întâlnit de Cecilia Ahern + un mic preview

tn1_rsz_anul_in_care_te-am_intalnit-c1Numar pagini: 384
Culoare interior: alb negru
ISBN: 978-973-724-956-2
Data publicatie: 30.11.-0001
Colectie: Seria CECELIA AHERN

Jasmine își pierde slujba chiar înaintea Crăciunului și, conform contractului, nu mai poate lucra un an de zile. Deprimată, își canalizează disperarea spre vecinul ei, Matt, un realizator de emisiuni radio pe care nu poate să-l sufere. Între timp trebuie să aibă grijă de sora ei, Heather, și de grădina din fața casei. Nimic nu pare în regulă, și totuși, atunci când se întâlnește cu Monday, Jasmine înțelege că viața ei o să se schimbe. Înainte de asta însă marea schimbare se petrece înăuntrul ei. Însă atunci când în joc este dragostea, cât de departe poate merge schimbarea?

 

„Pătrunzătoare, romantică, fascinantă.“ – Hello

„O dramă romantică în care predomină umorul.“ – Marie Claire

Pentru preview – click pe link-ul de mai jos!

http://www.all.ro/assets/books_files/2015/08/13/anul_in_care_te-am_intalnit-20pp.pdf

În curând la Editura Trei! TRENUL ORFANILOR de Christina Baker Kline, traducere de Mihaela Doagă

11745408_510634289091144_2821221638109359019_n

#1 Bestseller:
New York Times, USA Today, Toronto Star
Intre anii 1854 si 1929, asa-numitele „trenuri ale orfanilor” strabateau in mod regulat distanta dintre orasele de pe Coasta de Est si tinuturile din Midwest, ducand mii de copii abandonati, a caror soarta avea sa depinda doar de noroc. Urmau sa fie adoptati de o familie iubitoare sau aveau sa indure o copilarie plina de lipsuri?
De origine irlandeza, Vivian Daly a fost un astfel de copil, trimis cu trenul de la New York City catre un viitor nesigur. Mai tarziu, Vivian se intoarce in est si duce o viata linistita. Dar in podul casei sale, ascunse in valize, se afla vestigiile unui trecut dureros.  Atunci cand, ca sa scape de casa de corectie, adolescenta Molly Ayer se angajeaza s-o ajute pe Vivian sa faca ordine in pod, se dovedeste ca cele doua femei nu sunt atat de diferite pe cat par.

Trenul orfanilor este o poveste zguduitoare despre schimbare si curaj, despre noi inceputuri si prietenii dintre cele mai neasteptate.

Kline descrie memorabil legatura dintre Molly, tanara cu probleme emotionale din pricina criticilor neintrerupte a caror tinta a fost, si Vivian, care isi vede propria copilarie nefericita reflectata in rebela Molly. O poveste profund impresionanta, adusa la suprafata din negurile trecutului. – Kirkus Reviews

„Nimeni nu ma compatimeste pentru ca mi-am pierdut familia. Fiecare dintre noi are propria lui poveste trista; altfel n-am fi aici. Sentimentul general e ca e mai bine sa nu vorbim despre trecut, ca uitarea ne va aduce cel mai repede alinarea. Societatea pentru Ajutorare ne trateaza ca si cum ne-am nascut in momentul in care am fost adusi la ei, ca si cum, precum fluturii care ies din cocon, ne-am lasat in urma viata dinainte si, cu voia Domnului, vom incepe in curand o viata noua.”

Christina Baker Kline a mai scris romanele Bird in Hand, The Way Life Should Be, Sweet Water si Desire Lines. Intre 2007 si 2011 a fost Writer in Residence la Fordham University. De asemenea, a primit o bursa acordata de Geraldine R. Dodge Foundation si mai multe burse de cercetare in Irlanda si Minnesota.
Locuieste langa New York City si petrece cat mai mult timp in nordul statului Minnesota si pe coasta Maine. Pe internet, o gasiti la http://www.christinabakerkline.com

Nr. de pagini : 368
Titlul original : Orphan Train
Anul aparitiei : 2015

 

Opal (Seria Lux) de Jennifer L. Armentrout, în curând la Editura Leda!

Editura Leda ne pregătește a treia carte din Seria Lux de Jennifer L. Armentrout!

11144948_440461939447647_937670927212052756_o

Descriere

No one is like Daemon Black.When he set out to prove his feelings for me, he wasn’t fooling around. Doubting him isn’t something I’ll do again, and now that we’ve made it through the rough patches, well… There’s a lot of spontaneous combustion going on.

But even he can’t protect his family from the danger of trying to free those they love.

After everything, I’m no longer the same Katy. I’m different… And I’m not sure what that will mean in the end. When each step we take in discovering the truth puts us in the path of the secret organization responsible for torturing and testing hybrids, the more I realize there is no end to what I’m capable. The death of someone close still lingers, help comes from the most unlikely source, and friends will become the deadliest of enemies, but we won’t turn back. Even if the outcome will shatter our worlds forever.

Together we’re stronger… and they know it.

Seria Lux (primele două volume)

 

Obsidian_cover onix-lux-vol-2_1_produs

O CĂLĂTORIE CAPTIVANTĂ DE LA PRIMA PÂNĂ LA ULTIMA PAGINĂ.

Începuturile sunt întotdeauna dificile.

Când ne-am mutat în Virginia de Vest, chiar înaintea ultimului meu an de liceu, mă resemnasem să am de-a face cu accente ciudate, acces intermitent la internet şi teribil de multăplictiseală… până când am dat cu ochii de vecinul meu sexy, înalt şi cu ochii de un verde straniu. Lucrurile păreau deja să meargă mai bine.

Şi pe urmă a deschis gura.

Daemon este enervant. Arogant. Îmi vine să-l omor. Nu ne în ţelegem deloc. Absolut deloc. Dar când un străin mă atacă şi Daemon efectiv face timpul să încremenească doar cu o simplă mişcare a mâinii, ei bine, ceva… neaşteptat se întâmplă.

Vecinul meu extraterestru sexy a lăsat o urmă pe mine.

Da, aţi auzit bine. Extraterestru. Se pare că Daemon şi sora lui Dee au o galaxie de inamici care vor să le fure abilităţile, iar atingerea lui Daemon mă face să strălucesc asemenea luminilor din Las Vegas.

Singurul fel în care pot rămâne în viaţă în toată povestea asta este să stau cât mai aproape de Daemon, până când amprenta vrăjii extraterestre dispare de pe mine.

Asta dacă nu-l omor mai întâi.

Despre autoare

Author-photoJennifer L. Armentrout lives in West Virginia. All the rumors you’ve heard about her state aren’t true. Well, mostly. When she’s not hard at work writing, she spends her time reading, working out, watching zombie movies, and pretending to write. She shares her home with her husband, his K-9 partner named Diesel, and her hyper Jack Russell Terrier, Loki. She writes Adult and Young Adult Urban Fantasy and Romance. She can be found „brainstorming” on Twitter or stalking Goodreads while fighting her never-ending addiction to caffeine.

Girl online de Zoe Sugg in curand la Editura Epica!

girl online

Penny are un secret.
Cunoscută sub numele de GirlOnline, Penny scrie pe blog despre cele mai ascunse sentimente ale ei, despre prietenie, băieți, familia ei țicnită și despre atacurile de panică ce au început să-i domine viața. Când lucrurile încep să se înrăutățească, familia ei o ia pe sus și o duce la New York, unde îl întâlnește pe Noah, un american chipeș care cântă la chitară. Fără de veste, Penny se îndrăgostește și surprinde fiecare clipă a trăirilor ei în cuvintele scrie pe blog.
Dar Noah are și el un secret. Unul ce amenință să distrugă lui Penny anonimatul și cea mai strânsă relație de prietenie… pentru totdeauna.

„Visul meu a fost să scriu o carte, iar acum nu-mi vine să cred că mi s-a împlinit. GIRLONLINE este primul meu roman și sunt tare emoționată că îl citiți.”
Zoe

 

Excerpt

,,El zâmbește și își mută privirea în altă parte.
– Mă bucur să te văd din nou.
– Cu plăcere, îi răspund.
Nu știu de ce am spus-o… ba da, știu…. pentru că sunt o rușine internațională iminentă, blestemată de Dumnezeul Momentelor Rușinoase.
– Îți face plăcere că mă vezi?
– Nu.
– Adică nu-ți face plăcere? întreabă Noah, înclinându-și capul într-o parte, zâmbind.
– Ba da, adică… nu, nu am vrut să spun asta. Nu știu ce…
Mă întorc ușor cu spatele la el ca nu cumva să aibă arsuri de gradul trei de la fierbințeala care iese din obrajii mei.
– Voiam să spun mulțumesc.
– Cu plăcere!, pufnește Noah și izbucnim amândoi în râs.”

 

Despre autoare

1118full-zoe-suggZoe Sugg, zisă și Zoella, scrie povești de când era mică. Postările sale și clipurile video cu sfaturi despre frumusețe, modă și stil de viață sunt extrem de citite și vizionate pe internet, iar canalul său YouTube are milioane de abonați.