Arhive

August și iubirea! Nou în bibliotecă!

Luna august a fost pentru mine o lună a cărților și a iubirii. Soțul meu m-a răsfățat din prima zi a lunii și până azi, 31 august cu o mulțime de cărți. S-a gândit că cel mai frumos cadou cu ocazia împlinirii a doi ani de căsnicie ar fi să-mi cumpere toată luna cărți. Și s-a ținut de promisiune!

20150831_132222

Biblioteca mea a mai crescut și datorită concursului puzzle organizat pe pagina de facebook a Editurii All unde am câștigat 7 cărți minunate pe care abia aștept să le citesc! De la aceasta am primit Jane Austen merge la Hollywood (recenzia aici) de Abby McDonald, o carte de rețete vegetariene, Cinci plimbări prin cartier de Goncalo M. Tavares, Pisicile razboinice de Erin Hunter, Kon-Tiki de Thor Heyerdahl și Pixi în Elveția. Abia aștept să am copii să le citesc aceste povești extraordinare!

20150831_132354

Librăria online Elefant, cât și Libris au avut reduceri atractive luna aceasta așa că am reușit să-mi completez anumite colecții.

20150831_132540

Anul trecut am rămas în urmă cu cărțile de la Editura Epica așa că încetul cu încetul îmi revin, iar numărul acestora crește de la lună la lună. Numai luna aceasta mi-am cumpărat cinci cărți, ultima dintre ele, Marea călătorie a lui Amy și Roger, fiind achiziționată azi datorită multiplelor recenzii frumoase pe care le-am citit. E usor sa ma ranesti de Tammara Webber (recenzia aici) am cumpărat-o pentru a afla și varianta lui Lucas și pentru a-mi completa seria. Același scop am avut și cu Te doresc de Jennifer L. Armentrout (recenzia aici). Hopeless. Fără speranță de Colleen Hoover (recenzia aici) este o carte pe care mi-o doresc să o am în casă, alături de celelalte cărți ale ei.

20150831_132625

Același scop am avut și atunci când am cumpărat Pur și simplu sexy de Linda Francis Lee, completarea seriei Sexy.

20150831_132436

Suflete pereche de Cecilia Ahern am dorit să o cumpăr imediat ce am văzut filmul. Din păcate în librăriile online sau în cele fizice nu se mai găsea așa că gasit-o, din întâmplare, pe un grup pe facebook. Sunt așa de bucuroasă că am putut să mi-o cumpăr! Filmul mi-a plăcut la nebunie, dar nu se compară cu cartea!!

20150831_132420

Fascinația de Sylvia Day mi-am cumpărat-o pentru că nu puteam să pierd ultima carte scoasă de aceasta pentru completarea seriei Crossfire. Sper să fie penultima carte a seriei și să nu ne mai țină mult în suspans.

20150831_132507

20150831_132448

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pe acestea două le-am cumpărat pentru că au îndeplinit două criterii importante pentru mine atunci când aleg o carte: copertă și poveste interesantă! Și am avut dreptate!

20150831_132559

Cu Ziarul Libertatea am cumpărat și aceste două cărți de la Cărți Romantice (Lira), mi-a plăcut foarte povestea ce se ascunde în spatele cărții Steaua Ascunsă și m-a surprins Evadarea. Până acum au fost doar răsfoite, urmează să le acord mai multă importanță.

20150831_132458

Opal de Jennifer L. Armentrout încheie seria cărților achiziționate sau primit în luna august. Abia aștept să apară și celelalte două volume ale seriei Lux, am observat că cei de la Leda se mișcă foarte repede, așa că poate până la sfârșitul anului vom avea în librării și cel de-al patrulea volum. Pe această cale doresc să-i mulțumesc prietenei mele, Cristina, pentru cartea oferită, Opal!

Vă mulțumesc și vă urez un început de săptămână minunat!

Luna iulie, luna cartilor

Weekend-ul trecut am decis sa-mi iau o mini-vacanta si sa evadez putin din cotidian. Am ales sa vizitez unele dintre cele mai frumoase zone turistice ale tarii, Valea Prahovei, Culoarul Rucar-Bran, dar si orasele Brasov si Sibiu.

20150717_19480920150717_113406 20150717_134615 20150717_165053 20150718_104542 20150718_111517 20150718_193659

Cu aceasta ocazie, la Brasov am nimerit fix in centrul raiului bookaholicilor, la Festivalul de carte si muzica ce s-a edsfasurat in perioada 16 – 20 iulie in Piata Sfatului.

bannerfacebook-820x304

 fEstivalul de cArte si muzica este o manifestare culturala  ce va reuni cele mai importante edituri, case de discuri din tara si strainatate, care isi vor expune productiile peAleea Cartii amenajata in Piata Sfatului Brasov.

De asemenea, pe durata festivalului vor avea loc lansari de carte si muzica, culminand in zilele de sambata si duminica cu spectacole dedicate folkului si muzicii traditionale romanesti.

fEstivalul de cArte si muzica  este organizat de Asociatia Culturala Libris Brasov in parteneriat cu Primaria Municipiului Brasov.

Majoritatea editurilor importante de la noi din tara aveau standuri pregatite cu noutati dar si cu carti iubite de cititori, printre acestea fiind Editura Rao, All, Humanitas, Editura Trei, Editura Corint, Nemira, Paralela 35, Editura Art. Majoritatea cartilor aveau promotii. Astfel mi-am achizitionat de la Editura Trei Tuturor baietilor pe care i-am iubit de Jenny Han la pretul de 27 lei si de la Editura All Intalnire cu viata de Cecilia Ahern, la jumatate de pret.

20150717_194832

 

 

Tot aici am intalnit si oameni minunati care doreau sa-i ajute pe cei din jur, mai precis Fundatia Bucuria Darului, de la acestia achitizionand un minunat semn de carte realizat prin tehnica servetelului.

Fundatia Bucuria Darului a fost infiintata in noiembrie 2013, din dorinta de a ajuta oamenii incercati de greutatile vietii, de la lipsuri materiale, probleme de sanatate, neputinta si singuratate. In cadrul Fundatiei isi desfasoara activitatea 9 angajati si mai multi voluntari. O parte din personal provine chiar dintre asistatii fundatiei. In fiecare zi, vin sa ceara ajutor alti oameni incercati de greutati, pe care ii includem in lista asistatilor, astfel incat o mana de ajutor, in plus, este oricand bine-venita.  Daca doriti sa va alaturati acestui scop, ii puteti contacta si vor gasi impreuna un mod in care sa va implicati: de la voluntariat, pana la donatii de haine, alimente sau bani. Deschisa in noiembrie 2013, Cantina “Multumesc!” este locul in care se prepara zilnic peste 500 de portii de mancare, 300 dintre ele mergand catre persoanele care nu isi permit sau nu pot sa-si prepare singuri mancarea. Acestia sunt oameni pe care viata i-a incercat de prea multe ori. Este randul nostru sa le acordam o mana de ajutor, pentru ca astfel sa poata sa priveasca cu incredere spre viitorul lor si al celor dragi.

Site-ul Fundatiei: www.bucuriadarului.ro

Numar de telefon: 0368465348

Sediul: Str. Gospodarilor nr. 5, cartier Bartolomeu, Brasov

De citit vara aceasta!

Am o vara foarte plina anul acesta, dar din fericire ii acord atentie si bibliotecii mele mult prea pline. Cartile sunt cumparate/castigate la diferite concursuri si sunt printre preferatele mele. Ultimele carti achizitionate sunt Hotul de carti, Micul Print (imi doream de mult timp sa am aceasta carte in biblioteca, imi aduce aminte de copilarie si sunt curioasa cand o voi citi ce impresie imi va face), Ce-as fi eu fara tine si Isla si fericirea pana la adanci batraneti (pe care o citesc acum si de aceea nu i-am mai facut poza).

11694052_1134381649912206_366818779_n

 

Cerul e pretutindeni  si Obsidian si Onix le-am castigat in urma concursurilor organizate de Bibliophile Mystery (Cititorul lunii si Concurs aniversar 4 ani de Bibliophile Mystery). Secolul Norilor a fost castigata in urma unui concurs organizat de Editura Nemira pe Facebook.

Partea cea mai interesanta, ca sa spun asa, e ca lista de cumparaturi mai are inca 10 titluri pe ea, dar astept sa mai treaca putin timpul ca sa mai creasca bugetul pentru carti.

Opal (Seria Lux) de Jennifer L. Armentrout, în curând la Editura Leda!

Editura Leda ne pregătește a treia carte din Seria Lux de Jennifer L. Armentrout!

11144948_440461939447647_937670927212052756_o

Descriere

No one is like Daemon Black.When he set out to prove his feelings for me, he wasn’t fooling around. Doubting him isn’t something I’ll do again, and now that we’ve made it through the rough patches, well… There’s a lot of spontaneous combustion going on.

But even he can’t protect his family from the danger of trying to free those they love.

After everything, I’m no longer the same Katy. I’m different… And I’m not sure what that will mean in the end. When each step we take in discovering the truth puts us in the path of the secret organization responsible for torturing and testing hybrids, the more I realize there is no end to what I’m capable. The death of someone close still lingers, help comes from the most unlikely source, and friends will become the deadliest of enemies, but we won’t turn back. Even if the outcome will shatter our worlds forever.

Together we’re stronger… and they know it.

Seria Lux (primele două volume)

 

Obsidian_cover onix-lux-vol-2_1_produs

O CĂLĂTORIE CAPTIVANTĂ DE LA PRIMA PÂNĂ LA ULTIMA PAGINĂ.

Începuturile sunt întotdeauna dificile.

Când ne-am mutat în Virginia de Vest, chiar înaintea ultimului meu an de liceu, mă resemnasem să am de-a face cu accente ciudate, acces intermitent la internet şi teribil de multăplictiseală… până când am dat cu ochii de vecinul meu sexy, înalt şi cu ochii de un verde straniu. Lucrurile păreau deja să meargă mai bine.

Şi pe urmă a deschis gura.

Daemon este enervant. Arogant. Îmi vine să-l omor. Nu ne în ţelegem deloc. Absolut deloc. Dar când un străin mă atacă şi Daemon efectiv face timpul să încremenească doar cu o simplă mişcare a mâinii, ei bine, ceva… neaşteptat se întâmplă.

Vecinul meu extraterestru sexy a lăsat o urmă pe mine.

Da, aţi auzit bine. Extraterestru. Se pare că Daemon şi sora lui Dee au o galaxie de inamici care vor să le fure abilităţile, iar atingerea lui Daemon mă face să strălucesc asemenea luminilor din Las Vegas.

Singurul fel în care pot rămâne în viaţă în toată povestea asta este să stau cât mai aproape de Daemon, până când amprenta vrăjii extraterestre dispare de pe mine.

Asta dacă nu-l omor mai întâi.

Despre autoare

Author-photoJennifer L. Armentrout lives in West Virginia. All the rumors you’ve heard about her state aren’t true. Well, mostly. When she’s not hard at work writing, she spends her time reading, working out, watching zombie movies, and pretending to write. She shares her home with her husband, his K-9 partner named Diesel, and her hyper Jack Russell Terrier, Loki. She writes Adult and Young Adult Urban Fantasy and Romance. She can be found „brainstorming” on Twitter or stalking Goodreads while fighting her never-ending addiction to caffeine.

Letters to the Lost by Iona Grey

23014759

About

A beautifully written and evocative novel—the story of an impossible, unstoppable love affair set in London during World War II and the present day

An accomplished novel from a talented writer, Letters to the Lost is the kind of love story that will sweep you away from the very first page. Iona Grey’s prose is warm, evocative, and immediately engaging; her characters become so real you can’t bear to let them go.

Late on a frozen February evening, a young woman is running through the streets of London. Having fled from her abusive boyfriend and with nowhere to go, Jess stumbles onto a forgotten lane where a small, clearly unlived in old house offers her best chance of shelter for the night. The next morning, a mysterious letter arrives and when she can’t help but open it, she finds herself drawn inexorably into the story of two lovers from another time.

In London 1942, Stella meets Dan, a US airman, quite by accident, but there is no denying the impossible, unstoppable love that draws them together. Dan is a B-17 pilot flying his bomber into Europe from a British airbase; his odds of survival at one in five. The odds are stacked against the pair; the one thing they hold onto is the letters they write to each other. Fate is unkind and they are separated by decades and continents. In the present, Jess becomes determined to find out what happened to them. Her hope—inspired by a love so powerful it spans a lifetime—will lead her to find a startling redemption in her own life in a powerfully moving novel perfect for fans of Sarah Jio and Kate Morton.

 

Excerpt

1
London, February 2011

It was a nice part of London. Respectable. Affluent. The shops that lined the street in the villagey center were closed and shuttered but you could tell they were posh, and there were restaurants—so many restaurants—their windows lit up like wide-screen TVs showing the people inside. People who were too well-mannered to turn and gawp at the girl running past on the street outside.

Not running for fitness, wearing Lycra and headphones and a focused expression, but messily, desperately, with her short skirt riding up to her knickers and her unshod feet splashing through the greasy puddles on the pavement. She’d kicked off her stupid shoes as she left the pub, knowing she wouldn’t get far wearing them. Platform stilettos; the twenty-first-century equivalent of a ball and chain.

At the corner she hesitated, chest heaving. Across the road was a row of shops with an alleyway at the side; behind, the pounding echo of feet. She ran again, seeking out the dark. There was a backyard with bins. A security light exploded above her, glittering on broken glass and ragged bushes beyond a high wooden gate. She let herself through, wincing and whimpering as the ground beneath her feet changed from hard tarmac to oozing earth that seeped through her sodden tights. Up ahead there was the glimmer of a streetlight. It gave her something to head toward; she pushed aside branches and emerged into a narrow lane.

It was flanked on one side by garages and the backs of houses, and by a row of plain terraced cottages on the other. She swung round, her heart battering against her ribs. If he followed her down here there would be nowhere to hide. No one to see. The windows of the houses glowed behind closed curtains, like slumbering eyes. Briefly she considered knocking on the door of one of the small cottages and throwing herself on the mercy of the people inside, but realizing how she must look in her clinging dress and stage makeup she dismissed the idea and stumbled on.

The last house in the little terrace was in darkness. As she got closer she could see that its front garden was overgrown and neglected, with weeds growing halfway up the peeling front door and a forest of shrubbery encroaching upon it from the side. The windows were blank and black. They swallowed up her reflection in their filth-furred glass.

She heard it again, the beat of running feet, coming closer. What if he’d got the others to look for her too? What if they came from the opposite direction, surrounding her and leaving no escape? For a moment she froze, and then adrenaline squirted, hot and stinging, galvanizing her into movement. With nowhere else to go she slipped along the side of the end house, between the wall and the tangle of foliage. Panic made her push forward, tripping over branches, gagging on the feral, unfamiliar stink. Something shot out from beneath the hedge at her feet, so close that she felt rough fur brush briefly against her shin. Recoiling, she tripped. Her ankle was wrenched round and a hot shaft of pain shot up her leg.

She sat on the damp ground and gripped her ankle hard, as if she could squash the pain back in to where it had come from. Tears sprang to her eyes, but at that moment she heard footsteps and a single angry shout from the front of the house. She clenched her teeth, picturing Dodge beneath the streetlamp, hands on his hips as he swung around searching for her, his face wearing that particular belligerent expression—jaw jutting, eyes narrowed—that it did when he was thwarted.

Holding her breath, she strained to listen. The seconds stretched and quivered with tension, until at last she picked up the sound of his receding feet. The air rushed from her lungs and she collapsed forward, limp with relief.

The money crackled inside her pocket. Fifty pounds—she’d only taken her share, not what was due to the rest of the band, but he wouldn’t like it: he made the bookings, he took the money. She slid a hand into her pocket to touch the waxy, well-used notes, and a tiny ember of triumph glowed in her heart.

About the author

Iona Grey Author PhotoIona Grey has a degree in English Literature and Language from Manchester University, an obsession with history and an enduring fascination with the lives of women in the twentieth century. She lives in rural Cheshire with her husband and three daughters.

GOODREADS

Amazon.com 

Amazon.co.uk