Arhive

Vand biblioteca portabila (Tableta Samsung Tab 3 in garantie)

Salut!

Azi nu fac nici o recenzie, nici nu organizez un concurs, ci imi vand tableta si nu pentru ca e prea utilizata, chiar deloc. O ofer cuiva care simte ca nu poate sa traiasca fara sa citeasca, asa ca mine 🙂 Pentru specificatii puteti citi mai jos.

Tableta Samsung Tab 3 T210 in garantie pana pe 1.06.2016 cumparata de la Carrefour.

Este nefolosita , la cutie cu toate accesoriile + husa personalizata Paris noua albastra.

62667682_1_644x461_vand-tableta-tab-3-la-cutie-in-garantie-braila 62667682_2_644x461_vand-tableta-tab-3-la-cutie-in-garantie-fotografii

Descriere:
Ecran 7″,Procesor dual core 1,2 ghz, 1 gb ram,
Camera foto 3 mb + 1,3 fata. Filmeaza full HD (1080)
Reda filme avi, divx HD

NU ACCEPT COMBINATII decat pe Braila si Galati

Dau tableta + un S3 impecabil in garantie pe un S5 sau Iphone 5 (nu accept altceva).

Fifty Shades of Grey sau fiecare intelege ce vrea

Am vazut si eu intr-un final filmul, nu aveam nici o tragere de inima sa o vad pe Dakota Johnson jucand (am mai vazut-o si in alte filme si o consider o alta Kristen Stewart) si pot spune ca m-a surprins placut (filmul, nu ea). In schimb, Jamie Dornan si-a jucat rolul asa cum trebuie, chiar daca are fata aceea angelica si nu-l crezi in stare ca poate sa fie asa dur.

Este ciudat sa citesti cartea si dupa aceea sa vezi filmul, am avut constant intentia de a le compara. Mi-am dat seama ca, pentru a ma bucura de film trebuie sa le privesc asa cum sunt, doua lucruri diferite, doua puncte de vedere diferite, dar care au unele legaturi. Doar asa am reusit sa vad filmul pana la sfarsit fara sa comentez incotinuu 🙂

Fifty-Shades-of-Grey-Film-t_720x1080

De ce mi-a placut filmul? Din acelasi motiv pentru care mi-a placut si cartea. Relatia dintre Anastasia si Christian este relatia pe care si-o doreste orice femeie, si aici nu vorbesc despre BDSM. Incercati atunci cand cititi cartea sau vedeti filmul sa eliminati acest lucru si sa vedeti ce iese. O relatie frumoasa dintre o tanara neexperimentata (acum sa fim seriosi, in America zilelor noastre, cate virgine de 21 ani sunt?) si un barbat plin de bani care e in stare sa-ti ofere si luna de pe cer numai ca sa fii a lui. What’s wrong with that? Cate dintre noi nu ne-am dori ca barbatul iubit sa faca orice pentru noi?  Imi dau seama acum ca mi-am pus toate feministele in cap. Da, nu mi-ar placea ca sotul meu sa fie un pampalau care sa faca numai ce vreau eu. Imi place un barbat cu initiativa si care sa ma surprinda si asta e ceea ce face Christian pentru Ana. In film nu este mentionat de cate ori Ana ii spune lui Christian ca toate cadourile sunt prea mult pentru ea si ca ar trebui sa i le dea inapoi. Ana nu este o materialista asa cum pare sa reiasa din film. Da, poate sunt o romantica incurabila, dar totusi nu traiesc cu capul in nori.

Inca nu inteleg de ce s-a facut atata zarva pentru un simplu film. Nu cred ca a fost nimeni obligat sa il vada, nu a avut nimeni pistolul la tampla sau usa la cinema incuiata pana la terminarea filmului. Fiecare il priveste din punctul sau de vedere si isi formeaza propria parere pe care o respect, asa cum astept de la altii sa-mi respecte parerea. Stiu ca unele lucruri din film(carte) sunt cam trase de par si nu par credibile, dar atunci cand ati fost sa vedeti filmul stiati sigur ca nu va duceti la un film de Oscar, va duceti la un alt Twilight fara vampiri si varcolaci si fara sa-l vedeti pe Jacob gol 24/24.

Scenele BDSM sunt pentru Fifty Shades of Grey ceea ce a fost pentru Twilight toata povestea cu vampiri si varcolaci. Este acea parte care ii ofera individualitate, nu este simpla poveste a Cenusaresei. Nu stiu cata lume a citit cartea sau a vazut filmul tocmai pentru acele scene, chiar daca asta se insinueaza.

Aa da! Chiar daca mi-a placut filmul nu, nu imi place sa fiu batuta sau legata sau altele de genul! Mi-a placut toata povestea pentru ca nu mi-am pus multe sperante in nimic. Am luat-o asa cum este, eliminand ceea ce nu-mi place si pastrand exact partile frumoase. Si a fost si super comic. Reactiile Anei au fost geniale, mai ales de cate ori pufnea in ras 🙂

Ce e mai important este ca aceasta este o FICTIUNE, nu este nimic real!

“Bradul perfect pentru Crăciun? Toți brazii de Crăciun sunt perfecți!”  – Charles Dickens

 

Craciunul reprezinta pentru mine cea mai importanta sarbatoare din an. Am vazut ca anul acesta se organizeaza concursuri pentru cel mai frumos brad din carti. Chiar daca nu particip la nici un concurs, mi-am dorit foarte mult sa am un brad special de Craciun. Ingredientele necesare:

– cat mai multe carti citite sau de citit;

– sa iubiti cartile si natura;

– ecologist in suflet (sunt superbi brazii in mediul lor natural; de acte ori nu ati fost la munte si ati dorit sa faceti o poza la umbra unui brad?).

20141220_163153                                               Bradul ideal pentru un bookaholic adevarat!

Mircea Cărtărescu va primi prestigiosul premiu pentru cea mai bună carte la Târgul de la Leipzig 2015

Credit: rador.ro

Credit: rador.ro

Scriitorul Mircea Cărtărescu va primi prestigiosul premiu pentru cea mai bună carte la Târgul de la Leipzig 2015 (Leipziger Buchpreis zur Europäischen Verständigung), pentru trilogia „Orbitor”, informează editura Humanitas.

La câteva luni de la apariţia în limba germană a volumului „Orbitor. Aripa dreaptă” („Die Flügel”), în traducerea lui Ferdinand Leopold, Mircea Cărtărescu primeşte un nou premiu literar care confirmă statutul de capodoperă câştigat de celebra sa trilogie „Orbitor”.

Decernarea acestei distincţii literare se va face cu ocazia deschiderii Târgului de carte de la Leipzig, Germania, pe 11 martie 2015, în Sala de Concerte a oraşului, iar discursul de laudatio va fi susţinut de scriitorul german Uwe Tellkamp.

„În motivaţia juriului se pune accent pe faptul că titlul «Orbitor» lasă deja să se întrevadă întreaga anvergură a acestei trilogii ce înfăţişează şi circumscrie un întreg univers de forme. Este vorba despre un roman universal, ce face să se nască nenumărate lumi ale cunoaşterii şi rostirii şi care debordează în metafizic, fantasmagoric şi apocaliptic. Metafora fluturelui, sub care stă întreaga trilogie, reprezintă însăşi imaginea metamorfozei şi a transfigurării neîntrerupte a lumii”, se arată în comunicatul editurii vieneze Zsolnay, editorul austriac al romanelor lui Mircea Cărtărescu.

Mircea Cărtărescu s-a născut pe 1 iunie 1956, la Bucureşti. A urmat cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti şi a debutat ca poet, publicând câteva volume de versuri, marcate de spiritul a ceea ce critica literară a numit „generaţia optzecistă”. Treptat, s-a îndepărtat de poezie, dedicându-se aproape exclusiv prozei. Povestirilor din „Nostalgia” le-au urmat un scurt roman („Travesti”, 1994) şi apoi unul în trei volume, „Orbitor” (1996 – 2007), privit de critică drept un reper al prozei româneşti contemporane. Volume de publicistică completează chipul scriitorului cu cel al unui observator lucid al cotidianului românesc.

Leipziger Buchpreis zur Europäischen Verständigung (premiul pentru carte de la Leipzig pentru armonie europeană) este decernat din 1994 şi este o recunoaştere a personalităţilor care prin cărţile lor au avut o contribuţie importantă la înţelegerea între popoarele Europei. Printre câştigătorii din anii precedenţi se numără scriitorii Imre Kertész, Claudio Magris, Peter Nàdas, Slavenka Drakuliç, Svetlana Aleksievitj, Hugo Claus, Ryszard Kapuściński.

Sursa: www.radioromaniacultural.ro