Arhive etichetă | #edituranemira

August și iubirea! Nou în bibliotecă!

Luna august a fost pentru mine o lună a cărților și a iubirii. Soțul meu m-a răsfățat din prima zi a lunii și până azi, 31 august cu o mulțime de cărți. S-a gândit că cel mai frumos cadou cu ocazia împlinirii a doi ani de căsnicie ar fi să-mi cumpere toată luna cărți. Și s-a ținut de promisiune!

20150831_132222

Biblioteca mea a mai crescut și datorită concursului puzzle organizat pe pagina de facebook a Editurii All unde am câștigat 7 cărți minunate pe care abia aștept să le citesc! De la aceasta am primit Jane Austen merge la Hollywood (recenzia aici) de Abby McDonald, o carte de rețete vegetariene, Cinci plimbări prin cartier de Goncalo M. Tavares, Pisicile razboinice de Erin Hunter, Kon-Tiki de Thor Heyerdahl și Pixi în Elveția. Abia aștept să am copii să le citesc aceste povești extraordinare!

20150831_132354

Librăria online Elefant, cât și Libris au avut reduceri atractive luna aceasta așa că am reușit să-mi completez anumite colecții.

20150831_132540

Anul trecut am rămas în urmă cu cărțile de la Editura Epica așa că încetul cu încetul îmi revin, iar numărul acestora crește de la lună la lună. Numai luna aceasta mi-am cumpărat cinci cărți, ultima dintre ele, Marea călătorie a lui Amy și Roger, fiind achiziționată azi datorită multiplelor recenzii frumoase pe care le-am citit. E usor sa ma ranesti de Tammara Webber (recenzia aici) am cumpărat-o pentru a afla și varianta lui Lucas și pentru a-mi completa seria. Același scop am avut și cu Te doresc de Jennifer L. Armentrout (recenzia aici). Hopeless. Fără speranță de Colleen Hoover (recenzia aici) este o carte pe care mi-o doresc să o am în casă, alături de celelalte cărți ale ei.

20150831_132625

Același scop am avut și atunci când am cumpărat Pur și simplu sexy de Linda Francis Lee, completarea seriei Sexy.

20150831_132436

Suflete pereche de Cecilia Ahern am dorit să o cumpăr imediat ce am văzut filmul. Din păcate în librăriile online sau în cele fizice nu se mai găsea așa că gasit-o, din întâmplare, pe un grup pe facebook. Sunt așa de bucuroasă că am putut să mi-o cumpăr! Filmul mi-a plăcut la nebunie, dar nu se compară cu cartea!!

20150831_132420

Fascinația de Sylvia Day mi-am cumpărat-o pentru că nu puteam să pierd ultima carte scoasă de aceasta pentru completarea seriei Crossfire. Sper să fie penultima carte a seriei și să nu ne mai țină mult în suspans.

20150831_132507

20150831_132448

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pe acestea două le-am cumpărat pentru că au îndeplinit două criterii importante pentru mine atunci când aleg o carte: copertă și poveste interesantă! Și am avut dreptate!

20150831_132559

Cu Ziarul Libertatea am cumpărat și aceste două cărți de la Cărți Romantice (Lira), mi-a plăcut foarte povestea ce se ascunde în spatele cărții Steaua Ascunsă și m-a surprins Evadarea. Până acum au fost doar răsfoite, urmează să le acord mai multă importanță.

20150831_132458

Opal de Jennifer L. Armentrout încheie seria cărților achiziționate sau primit în luna august. Abia aștept să apară și celelalte două volume ale seriei Lux, am observat că cei de la Leda se mișcă foarte repede, așa că poate până la sfârșitul anului vom avea în librării și cel de-al patrulea volum. Pe această cale doresc să-i mulțumesc prietenei mele, Cristina, pentru cartea oferită, Opal!

Vă mulțumesc și vă urez un început de săptămână minunat!

Fragment din Calatoarea, de Diana Gabaldon

Editura Nemiradiana-gabaldon---calatoarea-l-1024px_1
Colecția Nautilus
Traducere de Maria Drăguț
800 pagini

M-am întâlnit cu Frank la intersecţia dintre High Street şi Gereside Road şi am pornit împreună de-a lungul străzii. A ridicat sprâncenele la vederea cumpărăturilor mele.

– Vaze? a zâmbit. Minunat. Poate acum nu vei mai pune flori în cărţile mele.

– Nu sunt flori, sunt specimene. Şi tu ai fost cel care ai sugerat ca eu să mă apuc de botanică. Să îmi ocup mintea, acum că nu mai trebuie să îngrijesc de nimeni, i-am amintit.

– Adevărat, a încuviinţat el binedispus. Însă nu mi-am dat seama că voi avea verdeaţă în poală de fiecare dată când deschid câte o carte. Ce era chestia aceea oribilă cafenie şi sfărâmicioasă pe care ai pus-o în Tuscum and Banks?

– Piciorul-caprei. Bună pentru hemoroizi.

– Te pregăteşti pentru bătrâneţea mea iminentă, nu-i aşa? Cât de grijulie eşti, Claire!

Am intrat pe poartă, râzând, iar Frank a rămas în urmă pentru a mă lăsa să urc prima treptele înguste de la intrare. Brusc, m-a apucat de braţ.

– Stai! Nu cred că vrei să pui piciorul acolo.

Mi-am ridicat cu mare grijă piciorul de pe o pată largă maro-roşcată de pe treapta de sus.

– Ce straniu, am spus. Doamna Baird spală cu peria scările în fiecaredimineaţă; am văzut-o. Ce crezi că poate fi?

Frank s-a aplecat peste treaptă, mirosind atent.

– La prima impresie, aş spune că e sânge.

– Sânge! Am făcut un pas în spate pe alee. Al cui? am întrebat aruncând priviri speriate în casă. Crezi că doamna Baird a suferit vreun accident?

Nu mi-o puteam imagina pe gazda noastră atât de pedantă lăsând pete de sânge să se usuce pe treptele casei ei decât în cazul în care se petrecuse o catastrofă şi m-am întrebat pentru o clipă dacă salonul ar putea adăposti un criminal nebun, înarmat cu un topor, pregătindu-se chiar acum să sară asupra noastră cu un urlet care să ne îngheţe de frică. Frank a dat din cap. S-a ridicat pe vârfuri pentru a arunca o privire peste gardul viu în grădina vecină.

– Nu cred. O pată asemănătoare e şi pe treptele familiei Collins.

– Adevărat?

M-am apropiat de Frank, pe de o parte pentru a privi peste gard, dar şi pentru suport moral. Regiunea nu părea locul în care s-ar putea aciua un criminal în serie, însă mă îndoiam că astfel de persoane ar utiliza vreun soi de criteriu logic în alegerea decorului.

– Asta e chiar… dezagreabil, am remarcat.

În casa vecină nu părea a fi cineva.

– Ce crezi că s-a întâmplat?

Frank s-a încruntat, a căzut pe gânduri, apoi și-a bătut piciorul uşor cu mâna, inspirat.

– Cred că ştiu! Aşteaptă aici un moment.

S-a repezit afară din curte şi a luat-o la fugă de-a lungul străzii, lăsându- mă pe marginea treptelor. După câteva clipe s-a întors, luminat la faţă, având confirmarea.

– Da, asta trebuie să fie. Fiecare casă din rând a făcut.

– Ce a făcut? A primit o vizită a unui nebun ucigaş?

Glasul îmi era niţel tăios, încă speriată după ce fusesem abandonată brusc, având drept companie doar o pată mare de sânge.

– Nu, a râs Frank, a făcut un sacrificiu ritualic. Fascinant!

S-a lăsat în palme şi în genunchi pe iarbă, cercetând atent pata de sânge. Ipoteza aceasta nu suna cu mult mai bine decât cea a existenţei unui criminal nebun. M-am ghemuit lângă el, strâmbând din nas la mirosulde sânge. Era prea devreme pentru insecte, însă câteva muşte mari şi leneşe de munte încercuiseră deja pata.

– Ce vrei să spui cu „sacrificiu ritualic“? am întrebat. Doamna Baird este o credincioasă evlavioasă, şi la fel sunt şi vecinele ei. Aici nu suntem pe Dealul Druizilor sau mai ştiu eu unde.

Franks s-a ridicat, scuturându-şi firele de iarbă de pe pantaloni.

– Asta e doar părerea ta, fata mea, a spus. Nu există loc pe pământ cu mai multe vechi superstiţii şi farmece împletite în viaţa de zi cu zi ca această regiune a Scoţiei. Evlavioasă sau nu, doamna Baird crede în poveştile din bătrâni, la fel ca toţi vecinii ei. A arătat spre pata de sânge cu vârful lustruit al pantofului. Sângele unui cocoş negru, mi-a explicat el, părând încântat. Casele sunt noi, vezi? Prefabricate.

I-am aruncat o privire rece.

– Dacă ai cumva impresia că asta explică totul, mai gândeşte-te o dată. De ce contează cât de vechi sunt casele? Şi unde Dumnezeu este toată lumea?

– Probabil în sat, la cârciumă. Hai să mergem să vedem, vrei?

Luându-mă de braţ, ne-am îndreptat spre poartă şi am luat-o pe Gereside Road, înapoi în centru.

– Pe vremuri, mi-a explicat Frank în timp ce mergeam, până aproape de zilele noastre, când se construia o casă, se obişnuia să omori ceva şi să-l îngropi sub temelie, pentru a îmblânzi spiritele pământului din acel loc. Ştii vorba străveche: „El va aşeza temelia acestuia în primul născut, iar în cel de-al doilea îşi va aşeza porţile.“

M-am înfiorat la auzul citatului.

– În acest caz, bănuiesc că e destul de modern şi iluminat din partea lor să folosească găini. Vrei să spui că, din moment ce casele sunt relativ noi, sub ele nu este îngropat nimic, iar localnicii încearcă să remedieze asta.

– Da, foarte bine.

Frank părea încântat de evoluţia mea şi m-a bătut uşor pe spate.

– Din spusele vicarului, mulţi dintre localnici au crezut că războiul a fost în parte cauzat şi de faptul că oamenii au întors spatele tradiţiilor şi au uitat să îşi ia precauţiile cuvenite, cum ar fi îngroparea unui sacrificiu sub fundaţie sau arderea de oase de peşte în vatră… cu excepţia eglefinului, desigur, a mai adăugat, apelând la o diversiune. Niciodată să nu arzi oase de eglefin – ştiai asta? – pentru că nu vei mai prinde niciodată vreunul. În schimb, oasele de eglefin trebuie mereu îngropate.

– Voi ţine minte, am răspuns. Spune-mi ce trebuie să fac pentru a nu mai vedea niciodată hering şi o voi face imediat.

Frank a dat din cap, absorbit de meandrele memoriei sale, acele moment scurte de extaz scolastic în timpul cărora pierdea legătura cu lumea din jurul său, încercând să scoată cunoaşterea din toate cotloanele ei.

– Nu ştiu ce să faci cu heringul, a răspuns absent. Pentru şoareci însă, trebuie să atârni un smoc de iarbă-tremurătoare, ştii vorba aceea: „Dacă ai iarbă tremurătoare, nu ai nicio rozătoare.“ Corpuri îngropate sub fundaţie, însă… de aici vine puzderia de fantome din sat. Ştii Mountgerald, casa aceea mare din capătul High Street? Acolo bântuie o fantomă, un muncitor care a lucrat la construirea ei şi a fost ucis drept sacrificiu pentru fundaţie. Cândva în secolul al optsprezecelea; asta e destul de recent, dacă stai să te gândeşti, a adăugat el meditativ. Povestea spune că, la porunca stăpânului casei, a fost mai întâi ridicat un zid, apoi un bloc de piatră a fost aruncat de pe acest zid pe unul dintre zidari – probabil un individ antipatic a fost ales pentru sacrificiu – care a fost îngropat în beci, iar restul casei a fost ridicat peste el. Acum bântuie pivniţa unde a fost ucis. În fiecare zi, cu excepţia comemorării morţii sale şi în cele patru Zile Străvechi.

– Zile Străvechi?

– Sărbătorile antice, mi-a explicat el, încă pierdut în notele sale mentale. Hogmanay, asta e Anul Nou, Miezul Verii, Beltane şi Sărbătoarea Tuturor Sufletelor. Druizii, oamenii culturii campaniforme, picţii timpurii, cu toţii aveau sărbători ale soarelui şi ale focului, din câte cunoaştem. Oricum, spiritele sunt eliberate în zilele de sărbătoare şi rătăcesc în voie, putând face rău sau bine celor din jur, după bunul plac. Şi-a frecat bărbia, gânditor. Se pregăteşte de Beltane… în apropierea echinocţiului de primăvară. Ai grijă să fii cu ochii în patru data viitoare când mai treci pe lângă curtea bisericii.

Ochii îi sclipeau amuzaţi, semn că ieşise din transă. Am izbucnit în râs.

– Adică aş putea da nas în nas cu câteva fantome ilustre din partea locului?

– Nu ştiu, a ridicat el din umeri. Să-l întrebăm pe vicar data viitoare când îl vedem, nu-i aşa?
Şi în foarte scurt timp ne-am întâlnit cu vicarul care, împreună cu cei mai mulţi dintre locuitorii satului, era la cârciumă, sărbătorind cu o halbă de Lager and Light1 noua sfinţire a caselor. A părut mai degrabă ruşinat pentru că fusese surprins îngăduind acte de păgânism, cum ar veni, dar a ieşit din încurcătură explicându-ne că nu sunt decât nişte tradiţii locale cu patină istorică, la fel ca Purtatul Verdelui2.

– E foarte fascinant, înţelegeţi? a mărturisit el şi eu am recunoscut, oftând, cântecul învăţatului, aşa cum recunoşti cântecul sturzului.

Rezonând la chemarea unui spirit înfrăţit, Frank s-a pornit imediat să execute dansul de împerechere al academicianului şi foarte curând erau amândoi băgaţi până la coate în arhetipuri şi paralele între superstiţiile antice şi religiile moderne. Am ridicat din umeri şi mi-am făcut loc prin mulţime până la bar şi înapoi cu câte un pahar mare de brandy-cu-sifon în fiecare mână. Ştiind din proprie experienţă cât de dificil era să îi distragi atenţia lui Frank de la o astfel de discuţie, i-am luat pur şi simplu mâna, i-am încolăcit degetele în jurul paharului şi l-am lăsat acolo în lumea lui.

Despre Călătoarea

Editura Nemira începe publicarea traducerii în limba română a seriei Outlander, de Diana Gabaldon, cu romanul Călătoarea – prima parte a poveştii fascinante care stă la baza unui serial american de mare succes în toată lumea.

seria-outlander-e1437461776325

După mărturisirea scriitoarei aflate la debut, care era departe de a bănui succesul ce va urma,cartea a rezultat după o documentare „de modă veche”, din interesul pentru călătoria în timp şi pentru universul scoţian. Romanul a cucerit imediat publicul şi au urmat încă şapte romane în aceeaşi serie, toate bestselleruri New York Times: Dragonfly in Amber, VoyagerDrums of Autumn,The Fiery Cross, A Breath of Snow and Ashes An Echo in the Bone, Written in My Own Heart’s Blood.

Seria a fost publicată în 26 de ţări și a inspirat, începând cu anul 2014, serialul de televiziune produs de Starz. Fiecare episod din primul sezon a fost urmărit de peste 2 milioane de telespectatori.

***

„O carte captivantă şi emoţionantă. care evocă impresionant ţinutul şi legendele Scoţiei.” Publishers Weekly

„Gabaldon nu doar că stăpâneşte arta detaliului, ci are şi talentul de a crea personaje memorabile sau a scrie incredibile scene de sex.” Locus

„O carte foarte palpitantă.. aventuri extraordinare, romantism, sex. O lectură perfect pentru cei care vor să evadeze.” San Francico Chronicle

Despre Diana Gabaldon

Diana GabaldonDiana Gabaldon s-a născut pe 11 ianuarie 1952, în Arizona, unde locuieşte şi astăzi, împreună cu familia. A studiat zoologia la Northern Arizona University şi biologia marină la University of California, San Diego, şi are un doctorat în ecologie. A fost profesor universitar înainte de a se dedica în întregime literaturii. În anul 1991 a debutat cu romanul Călătoarea (recompensat, printre altele, cu Romance Writers of America’s RITA Award), primul volum din seria Outlander, concepută iniţial ca trilogie. Printre celelalte scrieri ale autoarei se numără seria Lord John, precum şi povestiri apărute in antologii şi volume colective.

 

Cartea poate fi achizitionata de pe site-ul Editurii Nemira, la pretul promotional de 48,93 lei.

 

Sursa: http://www.bookaholic.ro/calatoarea-de-diana-gabaldon-fragment.html

Călătoarea de Diana Gabaldon. Povestea extraordinară a femeii care trebuie să aleagă între doi bărbaţi din două lumi diferite. Fidelitate sau dorinţă?

Primul roman din seria „Outlander”, care a inspirat celebrul serial de televiziune, a apărut la Editura Nemira, în colecţia Nautilus Fantasy. „Călătoarea”, scris de Diana Gabaldon, este o poveste fascinantă cu mistere, călătorii în timp, iubire, sex şi multe aventuri.

diana-gabaldon---calatoarea-l-1024px_1

Anul 1945. Claire Randall, fostă soră medicală, se întoarce din război şi pleacă cu soţul într-o a doua lună de miere. Dar o stâncă magică descoperită într-un loc misterios o transformă într-o călătoare în timp, care se trezeşte brusc într-o Scoţie măcinată de luptă, în Anul Domnului. 1743. Azvârlită într-un alt secol de forţe pe care nu le înţelege, protagonista trebuie să înfrunte conspiraţii şi primejdii care îi ameninţă viaţa. Şi îi pun la încercare inima. Destinul i-l scoate în cale pe tânărul războinic James Frazer şi Claire trebuie să aleagă între fidelitate şi dorinţă, între doi bărbaţi, între două vieţi. „Seria Outlander s-a născut cumva din întâmplare”, mărturiseşte scriitoarea Diana Gabaldon, născută în Arizona, pe 11 ianuarie 1952. Diana Gabaldon n-a bănuit nicio clipă atunci când s-a apucat să scrie la primul ei roman, „Călătoarea”, apărut acum în România, la Editura Nemira, în traducerea Mariei Drăguţ, că va avea un asemenea succes internaţional. Până în 1991 când a debutat cu acest roman, Diana Gabaldon a fost profesor universitar. Are un doctorat în ecologie şi a studiat zoologia la Northern Arizona University şi biologia marină la University of California, San Diego. După publicarea primului ei volum s-a dedicat în întregime literaturii. Şi n-a fost în zadar. Romanul a fost premiat şi a făcut furori în toată lumea, mai ales după 2014, când a fost ecranizat pentru serialul de televiziune produs de Starz. Fiecare episod din primul sezon a fost urmărit de peste 2 milioane de telespectatori, iar seria a fost publicată în 26 de ţări. Aşadar, „din întâmplare”, povesteşte scriitoarea:

S-a născut din întâmplare atunci când m-am hotărât să scriu un roman ca să-mi fac mâna. Întâi, ca să învăţ de ce ai nevoie ca să scrii un roman şi apoi, ca să-mi dau seama dacă vreau cu adevărat să fac asta. Şi le-am făcut pe amândouă…”, spune ea. Urmează întrebări cu sine: „Cum numeşti cărţile pe care nimeni nu le poate descrie, dar pe care toată lumea le savurează?” Şi răspunsul e simplu: „În esenţă, aceste romane sunt un fel de ficţiune istorică, mare şi grasă, à la James Clavell şi James Michener. Şi oricum, dat fiind faptul că am scris prima carte ca să învăţ cum se face şi n-am avut intenţia s-o arăt nimănui şi, prin urmare, n-am simţit nevoia să mă cenzurez în niciun fel, în ea există de toate: istorie, război, medicină, sex, violenţă, spiritualitate, onoare, trădare, răzbunare, speranţă şi disperare, relaţii, construirea şi distrugerea familiilor şi a societăţii, călătorii în timp, ambiguitate morală, săbii, ierburi, cai, jocuri de noroc (cu cărţi, zaruri şi vieţi), călătorii ale trupului şi ale sufletului… Adică toate acele chestii care se folosesc de obicei în literatură…

Povestea captivantă care „evocă impresionant ţinutul şi legendele Scoţiei”, aşa cum scrie Publishers Weekly şi în care romantismul şi erotismul se împletesc cu aventurile dincolo de timp, a cucerit imediat publicul şi au urmat încă şapte romane în aceeaşi serie, toate bestselleruri  New York Times: „Dragonfly in Amber”, „Voyager”,  „Drums of Autumn”, „The Fiery Cross”, „A Breath of Snow and Ashes”,  „An Echo in the Bone”, „Written in My Own Heart’s Blood”.

outlander_poster

 

„Frank a venit prin spatele meu în timp ce stăteam în fotoliul din salon în acea seară cu o carte voluminoasă deschisă în poală.

– Ce faci aici? a întrebat el, cu mâinile odihnindu-se uşor pe umerii mei.

– Caut o plantă, am răspuns, strecurând un deget printre file pentru a şti unde rămăsesem. Cea pe care am văzut-o în cercul de piatră. Vezi…, am deschis repede cartea, poate fi campanulacee, sau gentianacee, polemoniacee, boraginacee, care sunt, cel mai probabil, variaţiuni de Numă- uita, dar poate fi şi o variantă a acesteia, Anemone patens.

Am întins degetul spre o ilustraţie colorată a unui dediţel. – Nu cred că era genţiană de vreun fel, petalele nu erau perfect rotunde, dar…

– Nu cred că era genţiană de vreun fel, petalele nu erau perfect rotunde, dar…

– Păi, de ce nu te duci până acolo să o culegi? a sugerat el. Domnul Crook ţi-ar putea împrumuta rabla lui sau… nu, am o idee mai bună. Ia maşina doamnei Baird, e mai sigură. De la şosea până la baza dealului e distanţă mică.

– Şi pe urmă urcuşul de aproape o mie de metri, am spus. De ce eşti atât de interesat de floarea aceea?

M-am întors ridicându-mi privirea spre el. Lustra din salon îi contura capul cu o linie subţire aurie, precum gravura medievală a unui sfânt.

– Nu planta mă interesează. Dar dacă tot urci până acolo, aş vrea să arunci o privire în afara cercului de pietre.

– Aşa, am răspuns amabilă. Să văd ce?

– Urme de foc, a spus el. În toate documentele pe care le-am putut citi despre Beltane, focul e întotdeauna menţionat în ritualuri. Cu toate acestea, femeile pe care le-am văzut azi-dimineaţă nu au aprins focul. Poate că au aprins focul de Beltane cu o noapte înainte şi s-au întors a doua zi dimineaţă pentru dans. Deşi documentele susţin că cirezile de vaci aprind focul. În interiorul cercului nu era nicio urmă de foc, a adăugat el. Însă noi am plecat înainte să îmi treacă prin minte să verific în exteriorul lui.

– Prea bine, am spus şi am căscat.

Două dimineţi începute devreme începeau să se facă simţite. Am închis cartea şi m-am ridicat.

– Cu condiţia să nu fiu nevoită să mă trezesc înainte de nouă.

De fapt era aproape unsprezece când am ajuns la cercul de pietre. Ploua mărunt şi eram udă până la piele, căci nu mă gândisem să iau o pelerină. Am inspectat în grabă zona din afara cercului, dar, dacă fusese vreodată un foc acolo, cineva se străduise să şteargă orice urmă.

Planta a fost uşor de găsit. Era acolo unde îmi aminteam, la baza celui mai înalt dintre blocurile de piatră. Am luat câteva exemplare şi le-am pus în batistă pentru moment, cu intenţia să le aşez cum trebuie atunci când aveam să ajung înapoi la maşina mică a doamnei Baird, unde îmi lăsasem ierbarele grele.

Cel mai înalt dintre megaliţii din cerc era o piatră crăpată, cu o despicătură verticală care despărţea cele două blocuri masive. În mod straniu, cele două jumătăţi fuseseră despărţite din motive necunoscute. Deşi era clar că suprafeţele se potriveau, între ele se căsca un gol de şaizeci sau nouăzeci de centimetri. De undeva din apropiere se auzea un zbârnâit înfundat. Am crezut că ar putea fi un stup de albine cuibărit în vreo crevasă şi am pus mâna pe piatră pentru a mă apleca în despicătură.

Piatra a scos un ţipăt asurzitor.

M-am tras îndărăt cât de repede am putut, mişcându-mă atât de iute, încât m-am împiedicat de iarba scurtă şi am căzut cu o bufnitură. Am măsurat piatra cu privirea, în timp ce broboane de transpiraţie îmi acopereau fruntea. Nu mai auzisem un asemenea sunet niciodată la vreo fiinţă vie. Îmi este imposibil să îl descriu. Aş putea doar spune că este soiul de ţipăt pe care l-ai putea aştepta din partea unei pietre. A fost oribil. Celelalte pietre au început şi ele să ţipe. Era un zgomot de luptă şi urlete de bărbaţi agonizând şi nechezat de cai zdrobiţi.

Am dat violent din cap sperând că sunetul va înceta, însă ţipătul a continuat. M-am ridicat şi m-am îndreptat împiedicat spre marginea cercului. Sunetele mă împresurau, făcându-mi capul să se învârtă şi dinţii să mă doară. Privirea a început să mi se tulbure. Nu ştiu acum dacă m-am îndreptat intenţionat spre despicătura din piatra mare sau dacă a fost ceva accidental, o bâjbâială oarbă prin ceaţa zgomotului.

Odată, călătorind în timpul nopţii, am adormit pe bancheta de lângă şofer într-o maşină care mergea, legănată de zumzetul motorului şi de mişcare, într-o iluzie a unei imponderabilităţi senine. Şoferul a intrat prea repede pe un pod şi a pierdut controlul volanului, iar eu m-am trezit din visul plutitor direct în lumina orbitoare a farurilor şi cu senzaţia ameţitoare că mă prăbuşeam cu mare viteză. Acea tranziţie abruptă este cea mai aproape de senzaţia pe care am trăit-o, însă este departe de adevăr. Pot doar spune că în acel moment câmpul vizual mi s-a contractat într-un singur punct întunecat, apoi a dispărut cu totul, lăsând în urmă nu beznă, ci un vid luminos. Pot spune că mă simţeam de parcă mă învârteam sau că eram trasă afară din mine însămi. Toate aceste impresii sunt adevărate, însă niciuna dintre ele nu redă senzaţia pe care am trăit-o de dislocare completă, ca şi cum aş fi fost izbită cu putere de ceva ce nu era acolo. Adevărul este că nimic nu s-a mişcat, nu s-a schimbat şi nimic nu părea să se fi petrecut, dar cu toate acestea am trăit un sentiment de teroare fundamentală atât de puternic, încât mi-am pierdut orice noţiune despre cine, sau ce, sau unde mă aflu. Eram în inima haosului şi nu aveam nicio putere mentală sau fizică să mă apăr împotriva lui.

Nu pot spune că mi-am pierdut cu adevărat cunoştinţa, însă cu siguranţă nu am mai ştiut de mine o vreme. M-am „trezit“, dacă pot spune aşa, când m-am împiedicat de o piatră aproape de poalele dealului. Pe ultima porţiune a coborâşului mai mult am alunecat şi m-am oprit într-o tufă mare de iarbă de la baza dealului. Mă simţeam slăbită şi ameţită. M-am târât spre un pâlc de puieţi de stejar şi m-am rezemat de unul dintre ei pentru a mă ridica în picioare. De undeva din apropiere se auzea o amestecătură confuză de ţipete, care mi-a amintit de sunetele pe care le auzisem şi le simţisem în cercul de piatră. Cu toate acestea, tonul de violenţă neomenească dispăruse: acesta era sunetul natural al unui conflict omenesc şi m-am întors spre el.” Fragment din romanul „Călătoarea”, seria Outlander, copyright Editura Nemira

Cartea poate fi achizitionata de pe site-ul Editurii Nemira.